vineri, 27 august 2021

30 ani de independență

 Eu de vatra părintească nu mă pot lăsa,

Asta-i zestrea cea mai scumpă, care-o pot avea.

Pe cărări nu vreau să crească iarbă și mohor,

Dorul meu o să plivească, orice firișor.

Eu de cântec și de horă, nu mă pot lăsa.

Asta-i zestrea cea mai scumpă care-o pot avea.

Bunul , buna și părinții le-au păstrat cu drag,

Când dansăm cântă și sfinții pe acest meleag.

Astăzi Republica Moldova sărbătorește 30 ani de Independență. Am avut fericita ocazie ca Declarația de Independență să fie semnată și de consăteanul nostru Constantin Țurcan care a fost Deputat în primul Parlament al Moldovei.

Utilizatorii Bibliotecii Publice vin cu un omagiu pentru Țară și Grai.






joi, 26 august 2021

Podul de cărți

   ,,Cartea fără poveste" de Carolina Rabei, este oferită ca donație în cadrul acțiunii ,,Podul de cărți pentru copii între România și Republica Moldova", inițiată cu ocazia Zilei Limbii Române de Asociația OvidiuRo din România și Biblioteca Națională pentru Copii ,,Ion Creangă" cu spriginul Dedeman România.

Cartea este un omagiu minunat adus bibliotecilor, lecturii și poveștilor împărtășite, dezvoltă dragostea pentru cărți a utilizatorilor noștri. Copiii au citit-o cu mare interes. Aducem mulțumiri celor care au ajutat ca această carte să ajungă pe rafturile bibliotecilor.