joi, 21 martie 2024

 ZIUA MONDIALĂ A POEZIEI.



   21 martie-Ziua Internațională a Poeziei

 Ziua Mondială a Poeziei are loc în fiecare an pe 21 martie, pentru a celebra capacitatea unică a poeziei de a capta spiritul creativ al minții umane. Aceasta a fost fondată în toamna anului 1999, de UNESCO, la Paris, drept o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale.În speranța de a promova poezia ca o modalitate de a comunica dincolo de granițe și diferențe culturale. Ziua Mondiala a Poeziei este și o formă interesantă de a promova pacea și dialogul intercultural, dar și de a oferi șansa unor limbi mai puțin cunoscute să fie auzite și admirate prin această exprimare artistică unică.

Poezia reprezintă una dintre cele mai pure reprezentări ale artei, ce folosește cuvinte pentru a stârni emoții și reacții. Practicată peste tot pe glob, poezia este o eliberare a sufletului, transpusă în vorbe. Astfel, pentru a marca importanța ei pentru oameni și spirit, a fost propusă Ziua Mondială a Poeziei. Poeți celebri, sau mai puțin cunoscuți; poezii scurte sau lungi, toți și toate au o sensibilitate aparte.

Cu acest prilej biblioteca publică Zorile a organizat un recital de poezie  la care au participat beneficiarii bibliotecii.