Holocaust

 

Holocaust

este un termen utilizat pentru a descrie uciderea a aproximativ șase milioane de evrei, de toate vârstele, majoritatea din Europa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca parte din „soluția finală a problemei evreiești”, programul de exterminare a evreilor, plănuit și executat de regimul național-socialist din Germania, condus de Adolf Hitler și de colaboratorii acestuia. Între victime, s-au numărat 1.5 milioane de copii, iar totalul lor a reprezentat circa două treimi din cei nouă milioane de evrei care trăiau anterior în Europa continentală.

 O definiție mai largă a Holocaustului cuprinde și victimele care nu erau evrei, cum ar fi romii, polonezii, alte grupuri etnice slave, și pacienți ai Action T4 uciși deoarece erau bolnavi mintal sau aveau handicap fizic și persoane cu altă orientare sexuală non-heteronormativă. O definiție și mai largă include cetățeni sovietici, prizonieri de război, homosexuali, martori ai lui Iehova, negri, adversari politici ai naziștilor, și membri ai altor grupuri mai mici.

Între 1941 și 1945, evreii au fost uciși sistematic într-un genocid, parte a unui eveniment mai mare care a cuprins persecuția și uciderea altor popoare europene. Sub coordonarea SS, cu îndrumări din partea conducerii Partidului Nazist, toate ramurile birocrației de stat a Germaniei au fost implicate în logistica și în punerea în aplicare a acestei crime în masă. Uciderile au fost comise în toată Europa ocupată de germani, precum și în Germania Nazistă propriu-zisă și în teritoriile controlate de aliații acesteia. Circa 42.500 de centre de detenție au fost utilizate la concentrarea victimelor în scopul comiterii de încălcări flagrante ale drepturilor omului. Peste 200.000 de oameni se estimează că au comis crime asociate Holocaustului.

Persecuțiile au fost efectuate pe etape, culminând cu politica de exterminare denumită „Soluția Finală a problemei evreiești”. În urma accederii la putere a lui Hitler, guvernul german a adoptat legi prin care evreii erau excluși din societatea civilă, cele mai cunoscute fiind Legile Nürnberg din 1935. Începând cu anul 1933, naziștii au început să pună la punct o rețea de lagăre de concentrare. După izbucnirea războiului în 1939, evrei germani și străini au fost înghesuiți în ghetouri. În 1941, când Germania a început să se pregătească să cucerească noi teritorii înspre est, toate măsurile antievreiești s-au radicalizat. Unități paramilitare specializate, denumite Einsatzgruppen, au omorât circa două milioane de evrei în execuții în masă în mai puțin de un an. Până la jumătatea lui 1942, victimele erau transportate constant cu trenurile de marfă în lagărele de exterminare. Majoritatea celor care supraviețuiau călătoriei erau uciși sistematic în camere de gazare. Aceasta a continuat până la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial în Europa în aprilie–mai 1945.

Rezistența armată evreiască a fost limitată. Cea mai cunoscută excepție o constituie revolta din ghetoul Varșovia din 1943, când mii de luptători evrei slab înarmați au rezistat patru săptămâni împotriva Waffen-SS. Circa 20.000–30.000 de partizani evrei au luptat activ împotriva naziștilor și colaboratorilor acestora în Europa de Est. Evreii francezi au luat parte la Rezistența Franceză, care a dus o campanie de gherilă atât împotriva naziștilor cât și împotriva autorităților franceze de la Vichy. Au avut loc peste o sută de insurecții armate evreiești.