Să ne cunoaştem scriitorii....

Azi totul e despre El şi pentru El...

Mihai Eminescu, biografie (1850 - 1889)

Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850. Este al şapte-lea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti. Îşi petrece copilăria la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părinteasca şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura. Această stare o evocă cu adîncă nostalgie în poezia de mai târziu ("Fiind băiat…” sau "O, rămîi").

Între 1858 şi 1866, urmează cu intermitenţe şcoala la Cernăuţi. Termină clasa a IV-a clasificat al cinci-lea din 82 de elevi după care face 2 clase de gimnaziu. Părăseşte şcoala în 1863, revine ca privatist în 1865 şi pleacă din nou în 1866. Între timp, e angajat ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani (la tribunal şi primărie) sau pribegeşte cu trupa Tardini-Vlădicescu.

1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul şi elevii scot o broşură, "Lăcrămioarele invăţăceilor gimnazişti” , în care apare şi poezia "La mormîntul lui Aron Pumnul” semnată M.Eminovici. La 25 februarie / 9 martie pe stil nou debutează în revista "Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia "De-aş avea”. Iosif Vulcan îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet şi, mai tîrziu, şi de alţi membri ai familiei sale. În acelaşi an îi mai apar în "Familia” încă 5 poezii.

 

Din 1866 pînă în 1869, pribegeşte pe traseul Cernăuţi-Blaj-Sibiu-Giurgiu-Bucureşti. De fapt, sunt ani de cunoaştere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor şi a realităţilor româneşti. A intenţionat să-şi continue studiile, dar nu-şi realizează proiectul. Ajunge sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiali apoi sufleor şi copist la Teatrul Naţional unde îl cunoaşte pe I.L.Caragiale. Continuă să publice în "Familia", scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman ,"Geniu pustiu”, rămase în manuscris; face traduceri din germană.

 

Între 1869 şi 1862 este student la Viena. Urmează ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie şi Drept, dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi. Activează în rîndul societăţilor studenţeşti, se împrieteneşte cu Ioan Slavici; o cunoaşte la Viena pe Veronica Micle; începe colaborarea la "Convorbiri Literare”; debutează ca publicist în ziarul "Albina” din Pesta.

 

Între 1872 şi 1874 este student la Berlin. Junimea îi acordă o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. Urmează cu regularitate două semestre, dar nu se prezintă la examene.

 

Se întoarce în ţară, trăind la Iaşi între 1874-1877. E director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul "Curierul de Iaşi “. Continuă să publice în "Convorbiri Literare”. Devine bun prieten cu Ion Creangă pe care îl introduce la Junimea. Situaţia lui materială este nesigură; are necazuri în familie; este îndrăgostit de Veronica Micle.

În 1877 se mută la Bucureşti, unde pînă în 1883 este redactor, apoi redactor-şef la ziarul "Timpul“. Desfăşoară o activitate publicistică excepţională, tot aici i se ruinează însă sănătatea. Acum scrie marile lui poeme (Scrisorile, Luceafărul etc.).

În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnăveşte grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut pe lîngă Viena. În decembrie îi apare volumul "Poezii” , cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu (e singurul volum tipărit în timpul vieţii lui Eminescu). Unele surse pun la îndoială boala lui Eminescu şi vin şi cu argumente în acest sens.

 

În anii 1883-1889 Eminescu scrie foarte puţin sau practic deloc.

 

Mihai  Eminescu se stinge din viaţă în condiţii dubioase şi interpretate diferit în mai multe surse la 15 iunie 1889 (15  iunie, în zori - ora 3) în casa de sănătate a doctorului Şuţu. E înmormîntat la Bucureşti, în cimitirul Bellu; sicriul e dus pe umeri de patru elevi de la Şcoala Normală de Institutori.

În "Viaţa lui Mihai Eminescu” ( 1932), G. Călinescu a scris aceste emoţionate cuvinte despre moartea poetului: "Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţa cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pămîntul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsării pădure sau cetate, şi cîte o stea va vesteji pe cer în depărtări, pînă cînd acest pămînt sa-şi strîngă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale".

 

Bibliografie (surse):

1. Limba şi literatura română cl. XII, ediţia 2000;
2. www.ro.wikipedia.org;
3. Limba şi literatura română, aprecieri critice

 

 

 

 

 

Istoria Școlii de 8 ani

 

Istoria Gimnaziului Zorile

 

Satul meu vatră de dor, pentru cei plecați în depărtare....

 

                                                        Ion Druță la 92 ani.

    Renumitul scriitor Ion Druță  s-a născut la 3 septembrie 1928 în satul Horodiște , Dondușeni. A lucrat la ziarele “Ţăranul sovietic”. “Moldova socialistă” şi la revista “Femeia Moldovei”.

 Primul volum de schiţe şi nuvele, “La noi în sat”, apare în anul 1953, urmat de alte lucrări de proză scurtă şi de romanele “Frunze de dor”, “Povara bunătăţii noastre”. În anul 1969 se stabileşte cu traiul la Moscova, publicînd şi în limba rusă mai multe volume de proză, eseistică şi dramaturgie.

La iniţiativa lui Ion Druţă este înălţat, lîngă Soroca, monumentul Poetului Anonim, numit “Lumînarea Recunoştinţei” (2004).

Este decorat cu Ordinul Drapelul Roşu de Muncă (1960), Ordinul Lenin (1988), Ordinul Republicii (1993).

Laureat al Premiului de Stat al RSS Moldoveneşti pentru romanul “Balade din cîmpie” şi nuvela “Ultima lună de toamnă” (1967). În anul 1988 i se conferă titlul de Scriitor al Poporului din RSS Moldovenească .

Membru de Onoare al Academiei Române (1990). Membru activ al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1992). Doctor Honoris Causa al Universităţii de Stat din Moldova (1999).

Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova în domeniul literaturii (2008).

     

     Satul  Zorile r-nul Orhei este amplasat în apropiere de   râul Cogâlnic la o distanță de 12 km de centru raional Orhei și  58  km distanță de capitala țării Chișinău , la o altitudine de 59 m față de nivelul mării.  Clima temperat- continentală   Suprafața satului este de aproximativ 1,649 ha  Terenuri agricole- 1.140.   Populația:    1018  cetățeni.                                                                                                                      Pe teritoriul satului funcționează următoarele instituții  : Gimnaziul , Grădinița ,, Stejărel”, Punctul  medical, Biserica ,,Sf. Treime”, Biblioteca publică , 2 magazine mixte,  CRIS,,Speranța”, Oficiul postal, Cămin Cultural. În centrul satului se mai află monumentul soldaților căzuți în războiul din 1941-45.    Primăriea are în subordinea sa  satele Zorile, Inculeț, Ocnița –Țărani.  Comuna se mărginește cu satele Ocnița –Răzești , Brăviceni, Cișmea și Step-Soci.

                                                     Scurt istoric al s. Zorile.

    Din povestirile oamenilor în etate satul si-ar trage rădăcinile de prin anii 1914, când a fost construit un grajd de cai de rasă, de unde spun ei , însăși  Regele Mihai al României , și-ar fi ales cai de călărie. Mai apoi prin anii 1918-20 au fost construite grajduri pentru creșterea bovinelor . În anul 1948 -49 pămîntul este naționalizat  și este format sovhozul ,, Georgești” specializat în creșterea porcinelor. Se mai afla și un atelier de unelte agricole, de unde împrumutau băștinașii pluguri, borone, semănători , pentru a  prelucra pămîntul.  Persoanele care veneau de prin satele vecine să înrijească de aceste animale au hotărît să-și construiască case de locuit proprii, mai aproape de fermă să nu mai facă dimineața în zori kilometri întregi să fie la vreme la  muncă. Așa au apărut primele case din sat ale lui Nicolae Cobasnean, Vasile Cobasnean,  Dumitru Ermacov,  Iacob Țurcan, Gheorghe Bordeniuc,  Adomniță Ion.  

       Prin anii 1950 - au început să se construiască case de locuit de stat. Denumirea sovhozului trece din ,, Georgești” în ,,  31-a godovșcina Octeabrea” cu sediul la  primăria Pelivan, specializat în viticultură și vinificație.  În sat sunt aduse vre-o 25-30 familii de nemți deportați din Siberia, care au contribuit la dezvoltarea satului. Primul director al sovhozului a fost Glinean, 

     La 11 iunie 1964 prin ucazul Prezidiumului Sovietului Suprem al RSSM satul este întitulat Zorile pe care o poartă până în present.maior al Armatei Roșii.                                                 În anii 1957-60  în sat a fost deschisă și a funcționat școala primară, iar din 1966 s-a deschis școala medie în care învățau circa 300 elevi din satele Inculeț, Ocnița-Țărani, Ocnița –Răzești. În 1984 a fost costruită o școală nouă, cu 2 nivele, care funcționează până în prezent. 

       Biblioteca Publică  și-a deschis ușile pentru cititori la 15 decembrie 1968. Avea un fond de 1984 exemplare documente și deservea 230 cititori.

   CRIS,,Speranța,, a fost costruit în urma unui proiect  finansat de   în anul 2006

    Biserica din localitate și-a organizat prima liturgie în ziua Învierii Domnului  2015

În present satul este gazificat , are apeduct și oameni harnici.                                                                                                                                           

 

      Nu știu a cui a fost inițiativa proiectului ,, 50+50" organizat de Consiliul Raional , Orhei și Secția Cultură , cu implicarea APL din localitate , dar biblioteca a avut doar de câștigat.  De acum câțiva ani la rând proiectele înaintate sunt susținute financiar. Pe parcursul acestor   ani biblioteca și-a actualizat fondul de documente  cu 400 exemplare de carte pentru copii, enciclopedii, care sunt un suport de informație deosebit pentru curricula școlară.
     Anul acesta biblioteca a hotărât să procure scaune, atât de necesare instituției. La început parcă aveam o îndoială că proiectul v-a trece,  dar argumentele au fost destul de convingătoare și proiectul a fost acceptat. Cu susținerea Primarului de Zorile , zilele trecute au fost procurate pentru bibliotecă 22 scaune comode pentru utilizatorii de toate vârstele. Dacă până în prezent utilizatorii erau nevoiți să stea în picioare sau câte 2 pe scaun, sau când organizam o activitate adunam scaune de la instituțiile din vecinătate,  CRIS,, Speranța", grădiniță, acum problema s-a rezolvat. Biblioteca în prezent dispune de 30 scaune și 3 fotolii puf, obținute toate din diverse proiecte. Aduc mulțumiri pentru apreciere și  susținere financiară.
      Acum sperăm să putem organiza mai multe activitități cu inplicarea mai multor beneficiari.