joi, 29 august 2024

 Fundația Progress, România a lansat Reţeaua Fetelor Neînfricate, un proiect ce va fi implementat începând cu luna aprilie 2024, pe o perioadă de 12 de luni.

Proiectul se adresează tinerelor cu vârste între 10-16 ani Derulat prin biblioteci publice sau şcolare, proiectul completează parcursul educațional al fetelor cu informații: educație pentru sănătate, căutarea identității, anxietate, comunicare asertivă, bullying, discriminare, cetățenie activă, independență financiară, meseriile viitorului, fake news și fact checking, încălzire globală, trafic de persoane și abuzuri sexuale asupra minorilor.

 La prima ședință, am ascultat sfaturile Doamnei Oana Niculae, medic specialist în psihiatrie pediatrică despre sănătatea corpului fetițelor de 10-16 ani și schimbările care survin la această vârstă.

 Apoi au urmat alte șesințe cu genericul: Anxietatea la adolescente. Anxietate -Stare de neliniște, de așteptare încordată, însoțită de palpitații, jenă în respirație etc., Despre metodele de depășire a acestei strări ne-a vorbit Dan Stănescu, psiholog, conferențiar universitar la facultatea Comunicare și relații publice SNSPA, România.


Ce este Identitatea? Cum ajungem să ne descoperim identitatea proprie? Acestea au fost temele pe care le-am studiat azi în cadrul Proiectului ,,Rețeaua Fetelor Neânfricate", împreună cu Lavinia Țânculescu Popa, Lector universitar și Doctor la catedra de psihologie a 2 universități.

Ce este bullying-ul?

Bullying-ul este o forma de comportament agresiv in care cineva agreseaza, hartuieste, persecuta sau intimidează in mod intenționat si repetat o alta persoana. Bullying-ul poate fi fizic, verbal sau sub forma unor acțiuni mai subtile. Implica un dezechilibru al puterii intre doua persoane, cel mai adesea copii. Persoana agresata este perceputa ca vulnerabila si are de obicei probleme in a se apăra singură, deși nu face ceva anume pentru a „provoca” agresiunea. Bullying-ul poate avea urmări periculoase asupra dezvoltării normale, atat a persoanei agresate, cat si a agresorului.

Există mai multe tipuri care pot să apară împreună sau izolat: verbal, fizic, emoțional ..

• Verbal constă în: jigniri, insulte, amenințări, porecle sau denigrare.

• Fizic constă în: bătăi, tras de păr, îmbrânciri, loviri .

• Emoțional: răspândirea de zvonuri, exluderea victimei din grupuri de socializare, încurajarea altor persoane să nu vorbească cu victima .

• Cyberbullying: comentarii negative online, mesaje de denigrare, trimiterea de mesaje abuzive .

 









vineri, 28 iunie 2024

 La mijlocul verii la biblioteca publică s-au desfășurat ședințele Serviciului de bibliotecă ,,Bibliovacanța,,. Copiii au participat la diverse activități sportive și culturale, au citit și înscenat poveste ,, Fata babei și fata moșneagului ,, de  Ion Creangă și ,,Scufița Roșie,, pe care apoi le-am prezentat picilor de la grădinița ,,Stejărel,, din localitate. Am învățat să gătim  ,,minciunele,, dulciuri pe care le preparau bunicile noastre.









marți, 4 iunie 2024





 Prima ședință a Serviciului de Bibliotecă ,,Biblio-Vacanța" a început cu chestionarea participanților, care sunt așteptările lor, sau cu ce să ne ocupăm aceste 2 săptămâni. Răspunsurile sunt diferite, dar o să îndeplinim toate cerințele participanților... Vă invităm la bibliotecă..

luni, 27 mai 2024




 O nouă ședință a SB ,,Popas în Țări Europene" a decurs în cadrul evenimentului : ,,123 ani de lectură la BP ,,A.Donici" Orhei." Am călătorit imaginar prin Franța, Italia, Grecia... Mulțumesc publicului care ne-au ascultat.

luni, 6 mai 2024

 

Biblioteca Publică Zorile a fost selectată pentru a face parte din proiectul Rețeaua Fetelor Neânfricate, inițiat și implementat de Fundația Progress România! Pe parcursul anului Biblioteca va organiza diverse activități în diferite domenii. Doritoarele sunt așteptate la bibliotecă. Pentru participare este necesar acordul părinților. Vă așteptăm cu drag.

 










joi, 25 aprilie 2024

     Zilele trecute am efectuat o vizită de studiu la biblioteca raională,,Mihai Sadoveanu ,, din Soraca.



 Apoi am vizitat Cetatea Sorocii,




 și Monumentul  Lumânarea Recunoștinței.




 Multe impresii plăcute au rămas în amintire...Dar ne-a frapat cel mai mult mormântul Marelui sriitor Ion Druță....

Nu știu ce se întâmplă cu lumea din ziua de astăzi....Atâta răutate este în ea...Dacă un om creștin, un om destul de vestit prin operele sale, nu a încăput să fie înmormântat,  în acei vreo câțiva metri patrați care se află în jurul monumentului Lumânarea Recunoștinței. Despre ce fel de recunoștință este vorba, dacă scriitorul zace la scara a 100 de la monument, singur, ca un pusnic, ascultând doar foșnetul pomilor din jur și trilul păsărilor.....