Donici Alexandru (Alecu) (19.01.1806, Bezeni (azi Donici),
judeţul Orhei − 20.10.1865, Piatra-Neamţ). Fabulist şi traducător. Fiul
clucerului Dimitrie Donici şi al Elenei, născută Lambrino. Tatăl era frate cu
„pravilistul" Andronachi Donici şi rudă cu părinţii lui Alecu
Russo. Prin
mijlocirea lui L. A. Capodistria, om de stat şi diplomat al Rusiei, care
conducea Basarabia, se înscrie în Corpul de Cădeţi nr. 1 din Sanct-Petersburg
(1819). Îşi finisează studiile către anul 1825 în grad de sublocotenent.
Slujeşte într-o unitate militară din sudul Basarabiei. În 1826 demisionează
din armată şi revine acasă. Se ocupă de literatură, traducînd din I. Krîlov
şi A. Puşkin. Face cunoştinţă cu C. Negruzzi, care vine la Chișinău (1835). În toamna aceluiaşi
an, emigrează în Moldova de peste Prut, unde aderă la mişcarea culturală patruzecioptistă.
Este funcţionar la Epitropia şcolilor, asesor al Curţii de Apel, membru în
divanul obştesc; contribuie la dezvoltarea învăţământului, presei şi
teatrului naţional. Publică două culegeri de „Fabule” (1840, ed. 2, partea
I-II, Iaşi, 1842), care s-au bucurat de mare popularitate, fiind apreciate de
V. Alecsandri, M. Kogălniceanu, C. Negruzzi, Al. Hîjdău ş.a. M. Eminescu îl
numeşte plastic şi sugestiv: „Donici − cuib de-nţelepciune”. Al. Donici mai
are la activul său prologul unei comedii în versuri, intitulate „Guraleiul”.
Traduce poemul „Ţiganii” de A. S. Puşkin (1837). Împreună cu C. Negruzzi
tălmăceşte volumul „Satire şi alte poetice compuneri de prinţul Antioh
Cantemir” (1844,
1858). A mai tradus nuvela lui O. Senkowski „Toată viaţa femeiască în cîteva
ceasuri” (1840), povestirea „Tunsul” de A. F. Veltman (apărută în Calendar pe anul
1845); un fragment din studiul monografic al lui A. I. Zaşciuc „Marea Neagră
şi împrejurimile ei” (tipărit în „Calendar pe anul 1855”; „Informaţii despre
eparhia din Chișinău” (1863). Opere: |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu