Grigore Vieru

O, Poet de-acasă, ram de-april la geam .

Eşti iubirea noastră, visu-acestui neam.

Iz de pâine caldă, este al tău vers -

Rugăciune sfântă, urmă-n univers...…

Grigore Vieru (n. 14 februarie 1935, satul Pererâta, fostul judeţ Hotin, România, azi Republica Moldova - d. 18 ianuarie 2009, Chişinău) a fost un poet român originar din România, care a locuit în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, ulterior Republica Moldova. Grigore Vieru s-a născut  într-o familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru.

A absolvit şcoala de şapte clase din satul natal în anul 1950, după care a urmat şcoala medie din orăşelul Lipcani, pe care o termină in 1953.
A debutat editorial în 1957, student fiind, cu o plachetă de versuri pentru copii, "Alarma", apreciată de criticii literari. În 1958, Vieru a absolvit Institutul Pedagogic "Ion Creangă" din Chişinău, Facultatea de Filologie şi Istorie. În acelaşi an, i-a apărut a doua culegere de versuri pentru copii, "Muzicuţe", şi s-a angajat ca redactor la revista pentru copii ”Scînteia Leninistă”.

În 1960 se căsătorește cu Raisa, profesoară de română și latină, împreună avînd doi copii: Vieru-Teodor și fiul mai mic - Călin.

A fost redactor la revista Nistru, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Între 1960 şi 1963, Vieru a fost redactor la editura Cartea Moldovenească, unde i-au apărut şi două plachete de versuri pentru copii: "Făt-Frumos şi Curcubeul" şi "Bună ziua, fulgilor!". În 1964, publică în revista Nistru poemul "Legămînt", dedicat poetului Mihai Eminescu.

În 1965, îi apare volumul "Versuri pentru cititorii de toate vîrstele", pentru care i se acordă Premiul Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii şi tineret. Mai tîrziu, revista Nistru publică poemul "Bărbaţii Moldovei", cu o dedicaţie pentru "naţionalistul" Nicolae Testimiţeanu. Întregul tiraj este oprit, iar dedicaţia este scoasă.

În 1968 are loc o cotitură logică în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice "Numele tău", cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. Chiar în anul apariţiei, cartea devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate "Tudor Arghezi", "Lucian Blaga", "Brîncuşi", iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.

În 1969, el publică "Duminica cuvintelor" la editura Lumina, cu ilustraţii de Igor Vieru, o carte mult îndrăgită de preşcolari, care a devenit "obligatorie" în orice grădiniţă de copii.

Un an mai tîrziu, editura Lumina publică "Abecedarul", semnat de Spiridon Vangheli, Grigore Vieru şi pictorul Igor Vieru. S-a dat o luptă aprigă de cîţiva ani pentru apariţia lui, luptă în care s-au angajat şi învăţătorii basarabeni, lucrarea fiind considerată naţionalistă de către autorităţi. Tot în 1970, apare volumul selectiv de versuri pentru copii "Trei iezi". La numai cîteva zile după apariţie, în urma unui denunţ, volumul este retras din librării pentru poemul "Curcubeul", în care s-a găsit "ascuns" tricolorul românesc.

În 1973, Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegaţii de scriitori sovietici. Participă la întîlnirea cu redactorii revistei "Secolul XX".
În 1974, Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitaţie oficială din partea Uniunii Scriitorilor, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoţit de poetul Radu Cîrneci. În acelaşi an, apare volumul de versuri lirice "Aproape", cu ilustraţii color de Isai Cîrmu.

La sfîrşitul anilor '80, Grigore Vieru se găseşte în prima linie a Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia, textele sale (inclusiv cîntecele pe versurile sale) avînd un mare rol în deşteptarea conştiinţei naţionale a basarabenilor. Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular şi se află printre organizatorii şi conducătorii Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (R.S.S.M.) în care se votează limba română ca limbă oficială şi trecerea la grafia latină.

În 1982 este lansat filmul muzical pentru copii "Maria Mirabela", al regizorului Ion Popescu, textele pentru cîntece fiind semnate de Grigore Vieru, iar în 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Anderesen.

În 1989, Vieru este ales deputat al poporului. Adunînd în jurul său pe cei mai populari interpreţi şi compozitori de muzică uşoară din Basarabia, poetul întreprinde un turneu în Moldova de peste Prut.

Un an mai tîrziu, Grigore Vieru este ales Membru de Onoare al Academiei Române, în 1991 devine membru al Comisiei de Stat pentru Problemele Limbii, iar în 1992, Academia Română îl propune pentru premiul Nobel pentru Pace.

În 1993, poetul este ales membru corespondent al Academiei Române.

La împlinirea vîrstei de 60 de ani, în 1995, Vieru este sărbătorit oficial la Bucureşti, Iaşi şi la Uniunea Scriitorilor din Chişinău. În acelaşi an, poetul este ales membru al Consiliului de administraţie pentru Societatea Română de Radiodifuziune. În 1996 este decorat cu Ordinul Republicii.

În 1997, Editura Litera din Chişinău lansează volumul antologic "Acum şi în veac", iar 3 ani mai tîrziu este decorat cu Medalia guvernamentală a României "Eminescu" - 150 de ani de la naştere.

La 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie, în apropiere de Chişinău. La 48 de ore după accident, inima lui Grigore Vieru a încetat să bată, pe fondul unor politraumatisme multiple şi al unei poliinsuficienţe a sistemelor şi organelor.

 

                  Citim împreună cu toţi utilizatorii bibliotecii.

   Azi în ospeţie la Biblioteca Publică au fost elevii cl.I-a, împreună cu profesoara Maria Dumbrava. Am citit cu voce tare unele proverbe despre carte, am citit  în glas ,, Pupăza din tei"de  Ion Creangă.                           Tehnologiile informaţionale astăzi sau odihnit, toţi utilizatorii au citit.

#BibliotecaPublicăZorile.

 

   

       CITIM ÎMPREUNĂ

   Frumusețea și beneficiile cititului împreună cu copiii,  de la vârste cât mai fragede, pot schimba viața copilului Dumneavoastră.

   A citi împreună cu copiii este cea mai bună metodă de a-i obișnui să citească și singuri. Așa se cresc cititorii pasionați de lectură pe viață, nu cei ce citesc doar pentru că li se impune de la școală. Cititul cu voce tare este considerat cea mai importantă activitate pentru a dezvolta deprinderile necesare unei persoane pentru a se orienta uşor în viaţă.

Cititul este o artă și cei care au îndrăgit-o își dezvoltă imaginația, inteligența și orizontul de cunoaștere. De aceea, dragostea pentru carte trebuie să fie cultivată încă din fragedă copilărie.

Dacă îi citeşti copilului tău acasă, acesta se va descurca mai bine şi la şcoală. De exemplu, copiii care mi-au spus că au ore de lectură cu părinţii acasă par să aibă o putere de concentrare de durată mai mare. Cititul dezvoltă creativitatea şi abilităţile de comunicare, astfel încât copilul se va exprima cu claritate şi încredere. Copiii care citesc şi cărora li se citesc poveşti au un vocabular mai bogat şi abilităţi mai bune de scriere.                                                                                                                                                                                                Cititul poate fi distractiv şi interesant dacă îl transformi într-o activitate interactivă, punând întrebări în legătură cu povestea. Copilul tău poate juca diferite roluri, îl poţi întreba care este personajul lui preferat, dacă povestea anterioară i-a plăcut mai mult, sau îl poţi face să se implice  în alte activităţi, cum ar fi să indice anumite imagini din carte. Astfel, copilul dezvoltă încrederea de a-şi exprima propriile gânduri şi sentimente, lucru extrem de stimulant şi pentru discuţiile de grup.                                                                                                                                 Timpul petrecut citind împreună este de nepreţuit pentru relaţia dintre tine şi copilul tău, fiind un exemplu bun pentru el. Împreună, vă puteţi distra şi în acelaşi timp puteţi învăţa lucruri noi. De asemenea, cititul este un bun mod de a vă relaxa după o zi obositoare, petrecută fie acasă, fie la şcoală sau la serviciu. Vă puteţi bucura de o poveste bine scrisă, în mod special una pe care o ştiţi deja, astfel încât să puteţi citi pe rând câte o propoziţie fiecare.                                                                                                                                                                                  O poveste îi poate linişti pe copii înainte de culcare şi îi ajută să mediteze asupra zilei care s-a scurs, în mod special asupra lucrurilor pe care le-au învăţat la şcoală.

Cititul este benefic chiar şi pentru părinţi!

Cititul va avea efecte pozitive chiar şi asupra abilităţilor lingvistice ale adulţilor, sporind răbdarea şi făcându-te să uiți de stresul acumulat la serviciu sau acasă, ceea ce aduce mai multe beneficii asupra sănătăţii decât un pahar de vin sau timpul petrecut în faţa ecranului!

 

Iulian Filip

   

Iulian Filip s-a născut la 27 ianuarie 1948, în satul Sofia, raionul Drochia, RSS Moldovenească, în familia lui Ion și Ana Filip, agricultori.

După absolvirea școlii medii din Sofia, devine student la Universitatea Alecu Russo din Bălți (1965), facultatea de fizică și matematică, apoi – la litere, aceeași universitate. Absolvește universitatea în 1970 și urmează cariera de cercetător științific în calitate de doctorand în sectorul folclor al Secției de etnografie și studiul artelor de la Academia de Științe din Republica Moldova. Teatrul popular (folcloric) este tema investigațiilor și a tezei elaborate, în baza căreia este angajat în funcția de colaborator științific al Academiei, unde activează până la 1985. Din 1990 până în 2006 este șef al Direcției Cultură a Primăriei Chișinău. Din 2006 este șeful Departamentului „Căile Cărții” în administrația Uniunii Scriitorilor din Moldova (președinte acad. Mihai Cimpoi). În 2010 revine la Academia de Stat a Republicii Moldova, la același sector de folclor, acum în cadrul Institutului de Filologie. În 2012 susține teza de doctor în filologie. Conduce redacția Chișinău a revistei târgoviștene „Litere” (din 2002).

Debutează cu placheta de versuri Neîmpăcatul meșter (1974), în care motivele universului adolescentin se întâlnesc cu cele folclorice. În Cerul fântânilor (1977), Dialoguri primordiale (1978), Hulub de poștă (1983), Unde ești? (1987), Cafea neagră (1989), Tir de nisip (1991), Dansul timizilor (1994) și Semințele mărului oprit (1998), autorul cultivă un vers clasic, tradițional, sugestiv. Filip contribuie la dezvoltarea poeziei și dramaturgiei pentru copii prin numeroase cărți, între care Casa fiecăruia (1980), Cenușar-Voinicul și Cenușărica-Mireasa (1981), Facă-se voia ta, Sfârlează!(1985), Colacul-marele, frate bun cu soarele (1988) etc.

Piesele sale pentru copii și pentru cei mari au fost montate în câteva spectacole. În proză s-a afirmat prin romanul eseistic Cobaiul nu triumfă (1996), iar în folcloristică prin cărțile Teatrul popular (1981) și Primiți „Căluțul”? (1983). Filip este și autor de texte pentru cântece de factură populară, corale și de estradă, autor de librete.

Anul 2013 a fost declarat anul Iulian Filip la Drochia. Cu această ocazie s-au desfășurat mai multe acțiuni de popularizare și promovare a operei literare a scriitorului.^[2]

În 2010 Iulian Filip a fost decorat de președintele Republicii Moldova Mihai Ghimpu cu Ordinul de Onoare, „pentru merite în dezvoltarea literaturii, activitate publicistică prodigioasă și contribuție la promovarea valorilor naționale”. În 2014 a fost decorat de președintele României Traian Băsescu cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” - în grad de Ofițer, „în semn de înaltă prețuire a abnegației și dăruirii cu care au contribuit la formarea tinerei generații din Republica Moldova, pentru implicarea constantă în promovarea limbii române și valorilor democratice”.

Opera literară

·         Neîmpăcatul meșter, Chișinău, 1974

·         Cerul fântânilor, Chișinău, 1977

·         Dialoguri primordiale, Chișinău, 1978

·         Casa fiecăruia, Chișinău, 1980

·         Cenușar-Voinicul și Cenușăreasa-Mireasa, Chișinău, 1981

·         Teatrul popular, Chișinău, 1981

·         Primiți „Căluțul”?, Chișinău, 1983

·         Hulub de poștă, Chișinău, 1983

·         Facă-se voia ta, Sfârlează!, Chișinău, 1985

·         Unde ești?, Chișinău, 1987

·         Colacul-marele, frate bun cu soarele, Chișinău, 1988

·         Cafea neagră, Chișinău, 1989

·         Copăcel, copăcel, Chișinău, 1990

·         Fir de nisip, Chișinău, 1991

·         Dansul timizilor, Chișinău, 1994

·         Cobaiul nu triumfă, Chișinău, 1996

·         Din neamul lui Păcală, Chișinău, 1996

·         Mergătorul, Chișinău, 1996

·         Aventura neolatină, Chișinău, 1997

·         Cetatea lui Bujor, Chișinău, 1997

·         Vrei să crești mare?, Chișinău, 1997

·         Semințele mărului oprit, Chișinău, 1998

·         Ruga iezilor celor trei, Chișinău

Premii și distincții

Iulian Filip a primit următoarele distincții:

·         Maestru în Arte (1993)  

  Medalia „Mihai Eminescu” (1998)

·     

 

Donici Alexandru (Alecu) (19.01.1806, Bezeni (azi Donici), judeţul Orhei − 20.10.1865, Piatra-Neamţ). Fabulist şi traducător. Fiul clucerului Dimitrie Donici şi al Elenei, născută Lambrino. Tatăl era frate cu „pravilistul" Andronachi Donici şi rudă cu părinţii lui Alecu Russo. Prin mijlocirea lui L. A. Capodistria, om de stat şi diplomat al Rusiei, care conducea Basarabia, se înscrie în Corpul de Cădeţi nr. 1 din Sanct-Petersburg (1819). Îşi finisează studiile către anul 1825 în grad de sublocotenent. Slujeşte într-o unitate militară din sudul Basarabiei. În 1826 demisionează din armată şi revine acasă. Se ocupă de literatură, traducînd din I. Krîlov şi A. Puşkin. Face cunoştinţă cu C. Negruzzi, care vine la Chișinău (1835). În toamna aceluiaşi an, emigrează în Moldova de peste Prut, unde aderă la mişcarea culturală patruzecioptistă. Este funcţionar la Epitropia şcolilor, asesor al Curţii de Apel, membru în divanul obştesc; contribuie la dezvoltarea învăţământului, presei şi teatrului naţional. Publică două culegeri de „Fabule” (1840, ed. 2, partea I-II, Iaşi, 1842), care s-au bucurat de mare popularitate, fiind apreciate de V. Alecsandri, M. Kogălniceanu, C. Negruzzi, Al. Hîjdău ş.a. M. Eminescu îl numeşte plastic şi sugestiv: „Donici − cuib de-nţelepciune”. Al. Donici mai are la activul său prologul unei comedii în versuri, intitulate „Guraleiul”. Traduce poemul „Ţiganii” de A. S. Puşkin (1837). Împreună cu C. Negruzzi tălmăceşte volumul „Satire şi alte poetice compuneri de prinţul Antioh Cantemir” (1844, 1858). A mai tradus nuvela lui O. Senkowski „Toată viaţa femeiască în cîteva ceasuri” (1840), povestirea „Tunsul” de A. F. Veltman (apărută în Calendar pe anul 1845); un fragment din studiul monografic al lui A. I. Zaşciuc „Marea Neagră şi împrejurimile ei” (tipărit în „Calendar pe anul 1855”; „Informaţii despre eparhia din Chișinău” (1863). Opere: „Opere”, sub îngrijirea lui I. Grecul − Chișinău, 1956; „Opere”, îngrijirea textului, studiu introductiv, comentarii şi glosar de L. Ciobanu, Chișinău., 1975; ed. a II-a revăzută − Chișinău, 1979; Scrieri − Chișinău, 1997.

Publicații

·         Satire şi alte poetice compuneri de Antioh Cantemir

·         Dlui Grigorie Alexandrescu

·         Epigramă

·         Zi întâi aprili

·         Gândul

·         La buciumul

·         La Ceahlău

·         La mormântul unui doctor

·         Dorinţa românului din 1862

·         Vulturul şi albina

·         Calul şi călăreţul

·         Leul şi iepurele

·         Stigleţul şi ciocârlanul

 

Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848 la Șiria, județul Arad — d. 17 august 1925 la Crucea de Jos, în apropiere de Panciu, județul Vrancea) a fost un scriitor și jurnalist român. Este al doilea copil al cojocarului Sava Slavici si al Elenei.

Frecventeaza şcoala "greco-ortodoxă" din satul natal, avîndu-l dascăl pe D. Vostinari. Urmează Liceul din Arad, stînd la gazdă precum eroii săi din Budulea Taichii. Susţine bacalaureatul la Satu-Mare, iar în toamnă se înscrie la Universitatea din Budapesta. În ianuarie e bolnav, întrerupe facultatea şi revine la Siria. Se mai înscrie şi la Universitatea din Viena (aprilie), dar în august îl aflam în funcţia de secretar al notarului din Cumlaus.

În toamna e din nou la Viena, în armată, urmînd şi Facultatea de Drept. Acum se împrieteneşte, pentru toată viaţa, cu Eminescu, student şi el în capitala Imperiului hasbsburgic. Fireşte, vorbea cursiv limbile germană si maghiară. Îşi ia "examenul de stat".

Debutează la Convorbiri literare cu Fata de birau (comedie). În vara, împreuna cu Eminescu, organizează serbarea panromânească de la Putna astfel punînd bazele Societății Academice Sociale Literare România Jună.

La finalul anului 1874, se stabilește la București, unde este secretar al Comisiei Colecției Hurmuzachi, profesor, apoi redactor la Timpul. Împreună cu I. L. Caragiale și G. Coșbuc, editează revista Vatra. În timpul primului război mondial, colaborează la ziarele Ziua și Gazeta Bucureștilor.

În anul 1875 se căsătoreste cu Ecaterina Szöke Magyarosy. Călătoreşte la Viena şi Budapesta, iar toamna e numit de Maiorescu profesor la Liceul "Matei Basarab" - Bucureşti.

Cîţiva ani mai tîrziu, din cauza unor articole în care revendica drepturile românilor, e închis de către autorităţile maghiare, dar curtea de juri îl eliberează. Divorţează de prima soţie Ecaterina. Se căsătoreşte, la Sibiu, cu Eleonora Tănăsescu, în toamna născîndu-i-se primul baiat, Titu Liviu, în total avînd şase copii.  În urma unui proces de presă e condamnat la 3 zile închisoare.

În anul 1892 devine cetăţean român, iar în anul 1903 primeşte premiul Academiei Române. Mai tîrziu este arestat şi închis la Fortul Domneşti, apoi la hotelul "Luvru". În timpul ocupaţiei germane, scrie articole de orientare progermană.

În 1919 la încheierea păcii şi întoarcerea din Moldova a regelui Ferdinand şi a guvernului, Slavici e arestat din nou, judecat şi condamnat la 5 ani de închisoare, dar eliberat în acelaşi an. Totuşi din cauza convingerilor sale filogermane, este privit de cei din jur cu duşmănie.

Slavici și-a exprimat păreri antisemite, spunînd în lucrarea sa Soll și Haben—Chestiunea Evreilor din România că evreii sunt o boală, și că ar trebui aruncați în Dunăre.

Bolnav şi obosit de viaţă agitată, cu procese şi detenţii în puşcării, se refugiază la fiica sa, care traia la Panciu, în podgoria asemănătoare cu Siria natală. La 17 august trece în lumea umbrelor, înmormîntat la schitul Brazi.

 

Slavici ne-a lăsat una din cele mai autentice şi mai profunde opere memorialistice. Prin nuvelele, romanele şi memorialistica sa, Slavici este, alături de ceilalţi clasici, scriitorul care a avut o contribuţie decisivă la aşezarea literaturii noastre în făgaşul modernităţii, întemeietor al realismului nostru modern, Slavici va fi punct de reper nu numai pentru romanul social, ci si pentru cel psihologic.

Dacă Eminescu e începătorul poeziei române moderne, iar Caragiale al teatrului, Slavici este, alături de Creangă, cel care a pus bazele prozei noastre moderne, respectiv ale romanului.